Zilele trecute o amica draga din Constanta, Gabriela Parvulet Arama ma invita la vernisajul expozitiei sale de pictura. Fiind aici in Bucuresti si intr-o locatie usor de accesat ( bulevardul Iancu de Hunedoara nr 8, se ajunge cu metroul la Victoriei, iesirea Lascar Catargiu, 5 minute si ai ajuns…) abia asteptam sa ma duc.
Am plecat direct de la munca purtand cu mandrie camasa mea de Dobrogea pe care abia am terminat-o. M-am gandit ca un asemenea eveniment merita o tinuta pe masura.
Am ajuns usor, ne-am imbratisat ca dupa o lunga despartire (nu ne mai vazusem de aproape un an). Atmosfera in galeria de arta era de sarbatoare. Gabi era emotionata, emana multa energie,a trecut cu gratie pe la toti invitatii, a intretinut atmosfera explicand unele dintre lucrari.
Stiti fazele alea de la petreceri cand apar 2 femei cu acelasi model de rochie? Luasem un buchet de floarea soarelui. Le-am tinut ceva vreme in brate gandindu-ma ca le voi darui in lumina reflectoarelor, dupa deschiderea expozitiei. La un moment dat intra un cuplu cu un buchet IDENTIC! M-a pufnit rasul si i-am oferit florile Gabrielei, cu toata dragostea!
Ideea prietenei mele este geniala! Ea a pictat ceea ce vede in laborator zi de zi ( in viata cotidiana lucreaza ca asistent de laborator). Adica ea picteaza microcosmosul sau cum suntem noi pe interior. Este asemanator cu macrocosmosul, respectand scala… Este impresionant in momentul in care realizezi poezia din tablourile ei: citind titlurile tablourilor ( Flori de pe campie, Inceputuri, Florile din noi (asta e unul dintre cele mai impresionante), Big Bang, Deflagratie …) si citind in materialele puse la dispozitie care a fost sursa ce a inspirat-o iti dai seama de simbioza fragila dintre organismul uman si lumea microscopica a germenilor, fungilor.. .
Nu vreau sa va tin de vorba foarte mult.Eu am plecat plina de emotii pozitive, expozitia e frumoasa, te imbogateste si te pune pe ganduri totodata. Va recomand din tot sufletul sa mergeti.Nu numai ca e gratis dar primiti emotii si ganduri minunate, la pachet. Plecati cu ele acasa si aveti rezerva de bucurie si culoare multa vreme de acum incolo.
Felicitari draga mea Gabriela, sa ramai la fel de frumoasa si tanara si sa expui cat mai des ca sa ne bucuri simturile si sa ne imbogatesti sufletele!