Toleranță. Un cuvânt cu care ne jucăm în fiecare zi. Avem impresia că suntem toleranți, îngăduitori adică…De fapt toleranța în țara asta e zero. Zero barat.
A apărut o postare despre câinii legați în lanț. Că se va interzice. Și au apărut și comentariile: un copil nu ați adopta… I-aș întreba pe aceștia de ce nu adoptă ei un copil? Știu, formalitățile sunt extrem de greoaie. Dar dacă printr-o minune acestea ar deveni mult mai simple, câți dintre noi ar adopta copiii abandonați?
„Populația totală a României este de aproximativ 19.870.647 de locuitori, dintre care numărul celor sub 18 ani este de 3.734.667. România are 57.279 de copii în sistemul de protecție specială a copilului, din care 20.291 sunt copii în servicii de tip rezidențial și 36.988 sunt în servicii de tip familial, potrivit statisticilor autorităților, de la sfârșitul lui 2016.„
20291 de copii în orfelinate în 2016… Din 19870647 de locuitori, nu s-au găsit 20000 de cupluri care să adopte? Nu, noi ne-am făcut copiii noștri, dacă nu, vrem să adoptăm dar doar blonzi, cu ochi albaștri, sugari… Restul? Ce ne privește pe noi? De unde știm ce moștenire genetică au? ( Nu am auzit prostie mai mare! Eu sunt copilul părinților mei, sănătoși tun până la a enșpea generație și deținătoarea unui diagnostic de boală incurabilă, moștenită genetic se pare, din neam în neam sau din cauza de karmă….). Câți dintre voi donează lunar către un orfelinat sau către o organizație care asigură o masă caldă?? În afară de , rareori, donațiile solicitate de ONG-uri de Paște sau Crăciun… (eu nu am încredere, nu știu cum să procedez cu donațiile online, bla-bla-bla…)
Când e vorba de animale fără stăpân ura e și mai mare. dar dacă fiecare om care are o curte ar adopta un suflețel, nu e așa că aștia cu adăposturile de fac afaceri peste hotare ar rămâne muritori de foame? Nope, dăm cu piatra, câinele trebuie să stea în lanț, cei abandonați pe străzi nu sunt ai noștri, și se jură că nu fură, dar nu sterilizăm animalele din bătătură că ne e milă, că ne influențăm karma, că…. suntem niște lași și niște nemernici. Mila dispare atunci când adunăm puii și îi aruncăm în curtea unuia pe care îl știm că salvează animale, în curtea unui spital (să vă povestesc câte animale am salvat din curtea Institutului, aruncate pur și simplu peste gard? ), pe autostradă că poate îi calcă mașina și mor fără să se chinuie (!???wtf???).
Azi am intrat în București după o scurtă vacanță. Claxoane la fiecare intersecție, deși semaforul în față e roșu. Oare unde, UNDE ne grăbim așa? De unde lipsa asta de … înțelegere, de răbdare, de calm?
Remarc situația în care un om vrea să schimbe ceva. În orice domeniu. Și orice schimbare se face cu ceva deranj. Uneori e praf, alteori noroi, alteori e ceva mai profund, ieșirea din zona de confort și educarea de noi obiceiuri. Și în situația asta toleranța e zero! Zero barat! Vrem schimbare, dar nu pentru căței, ca să spun așa. Și dacă e posibil să fie schimbare dar nu cu noi. Noi să zacem în aceeași mocirlă, să ne tăvălim , să nu facem nici un efort dar să beneficiem de toate cele, schimbarea să se facă. Să se facă, nu să facem!
Trageți frâna de mână. Opriți-vă. Numărați până la cinci și respirați adânc. Toleranța nu e doar un cuvânt din vocabular. E o stare. Faceți ceva pentru cei din jur. Copii, animale… Orice. Abia atunci … nu o să mai simțiți nevoia de a măcăni continuu. Pentru că deocamdată doar asta văd că se întâmplă: MĂCĂNIȚI. Și atât. Toleranța… ZERO!
P.S. Iubesc animalele, poate mai mult decât oamenii. Viața m-a făcut să fiu așa. Copiii îi iubesc, am doi, MINUNAȚI. Donez lunar pentru o masă caldă pentru copiii fără adăpost și în curând voi găsi soluția să întrețin un copil fără părinți. Nu vă repeziți să dați cu pietre că nu mă cunoașteți. Uitați-vă în oglindă și întrebați-vă ce ați făcut VOI azi pentru un semen de-al vostru? Nimic, nu e așa? Că nu e timp, că nu e bani… că nu e … Și de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Nu e așa?
iiesirucsac 