Astazi am pornit hotarati sa ajungem in Dumbraveni, localitate pe unde Sorin isi are o parte din radacini. Tot acolo este un castel si o biserica ce apartinea comunitatii armene despre care citisem pe wikipedia. Drumul a fost minunat, asfaltat, fara gropi. Cu surprindere am aflat ca Dumbraveni este… oras! Un satuc de munte cu strazi foarte bine asfaltate. Si ce mi-a placut MAXIM: toata lumea era pe bicicleta. Indiferent de varsta sau sex, deplasarea prin oras se facea cu bicla. Acolo sa vezi skirtbike! Doamne la 50 – 60 de ani, cu posetuta sau sacosile pe ghidon pedalau fara probleme!!! Biciclete erau la tot pasul: sprijinite de ziduri, langa copiii care se jucau in parc, in fata unui magazin.
Dupa ce gps-ul si-a pierdut mintile si vocea si ne-a invartit cateva minute pe stradutele orasului am ajuns in fata Bisericii Armeano-Catolica. O bucata de carton ne avertiza ca ne apropriem pe proprie raspundere, din fatada cazand pietre. Nu e prima data cand imi asum raspunderea asa ca am pasit pe sub arcadele de la intrare cu atentie pe bucatelele de fatada si am patruns in catedrala minunata. Starea de degradare este avansata, dar isi pastreaza maretia. Sobra, rece, pare o doamna in varsta imbracata in haine scrobite. Nu am inaintat foarte mult deoarece un grilaj inchis cu lacat avea grija ca vizitatorii sa ramana la distanta. Dezamagita, am plecat in cautarea castelului. E la nici 200 de metri de biserica. Desi pe net am gasit ca a fost reabilitat cu bani europeni noi am gasit doar o ruina , mai prabusita decat cetatile fortificate. In curtea castelului erau parcate niste echipamente agricole. Cu sfiala, gandindu-ma ca apar niscai caini pazitori ai agregatelor am colindat putin prin curte. NIMIC! Unde Dumnezeu sunt camerele renovate…. habar nu am. Ne-am urcat in masina si dusi haotic de gps am reusit cu greu sa parasim acele meleaguri. Daca nu am reusit sa ne satisfacem dorinta de cultura macar am trait fenomene paranormale cu un gps care ne conducea catre un pod inchis si un drum pe care coborau utilaje drept pe malul unui raulet, paraulet..
De la Dumbraveni am tinut drumul drept la Biertan, cu oareceare emotii, avand in vedere ce gasisem pe aici…
Biertanul este un satuc in care timpul se scurge dupa alt ceas. Secundele par dilatate, casutele de la 1800 se insira pe marginea drumului de secol XXI. Renovarea s-a facut cu mult bun simt pastrand arhitectura de atunci si cu culori pastelate ce se integreaza perfect in peisaj. Biserica fortificata m-a impresionat prin curatenie, prin liniste, arhitectura si…. prezenta lui Armand Assante, actorul, care filma cadre ce vor face parte probabil dintr-un film artistic. Fara mofturi de vedeta, foarte concentrat pe ce avea de facut, modest. Elementele pe care le-am urmatit in mod deosebit au fost turnul unde erau inchisi cei ce doreau sa divorteze, vestita metoda de izolare pentru 2, 3 saptamani intr-o camera in care imparteau o cana, o farfurie si o lingura, un pat foarte ingust si nimic altceva. In 300 de ani se pare ca a fost un singur divort. Desigur pe vremea aceea femeile erau casnice, roboteau pe langa casa, iar dumnealui nu juca jocuri pe calculator…
Al doilea obiectiv este usa sacristiei care are un sistem de 19 incuietori , sistem care a fost premiat la Expozitia Mondiala din 1900 de la Paris. Usa cu intarsii este de o frumusete rara, sistemul de inchidere este intr-adevar o capodopera (realizata de o calfa la examenul de trecere la nivelul de maistru). Legendele spun ca cei care au atacat cetatea nu au reusit niciodata sa treaca de aceasta usa. In spatele ei se adaposteau comorile bisericii si hainele preotesti in vremuri tulburi. Usa cu incuietorile ei este functionala si in ziua de astazi.
Altarul este cel mai mare din Transilvania (28 de panouri pictate cu scene din viata lui Isus).Este impresionant ca dimensiuni si s-a pastrat foarte bine pana in zilele noastre. A fost realizat de maestri din Nurenberg si Viena.
Stranele sunt si ele valoroase, lucrate cu mare finete de catre mesteri locali sasi. Am admirat detaliile delicate , realizate cu migala. „Mobilierul este de speță rară și foarte valoros. Stalurile, adică stranele din cor, de la începutul secolului al XIV-lea, sunt decorate cu benzi de ornamente gotice… Este decorația ce o întâlnim pe mobilele de acest fel din Germania și Elveția, cu nimic inferioare acestora, așa încât putem zice că la Biertan se găsesc strane, lucrate la noi, de tâmplari ardeleni, care ar putea figura în orice mare muzeu de artă aplicată”(George Oprescu -Monografia Bisericile-cetăți ale sașilor din Ardeal, 1956).
Amvonul sculptat dintr-un singur bloc de piatra este un alt punct forte al acestei biserici fortificate.
La iesire i-am trimis o bezea lui Armand Assante care chiar daca a vazut si-a jucat rolul in continuare.
Am plecat din Biertan mai bogata, mai linistita si multumita ca m-am mai intalnit o data cu trecutul.
iiesirucsac 