Când iubirea pleaca, unde se duce?
E o intrebare ce s-a ivit in mintea mea aseară, așa, din senin. Atunci când m-am îndrăgostit am simțit iubirea în stomac. Fluturi diafani, multicolori, băteau din aripile fine, catifelate si aproape transparente, se ridicau și se coborau dându-mi fiori pe șira spinării. Soarele strălucea mai tare, stelele licăreau pe cer puzderie.
După primele zile iubirea s-a mutat. S-a cuibărit în inimă. La început inima s-a speriat, a batut mai tare, mai repede, a fluturat din toate patru cămăruțele. A protestat zgomotos dând peste cap toate derivațiile EKG-ului. Ușor, ușor, pe măsură ce iubirea îi șoptea la ureche cuvinte-șoapte, inima și-e reluat loop-doop-ul liniștit, ritmat. Iubirea creștea ca Fat Frumos cel din poveste, într-o zi cât alții în șapte. Așa că inima nu i-a mai ajuns…cămăruțele ei sunt așa de mici, se mișcă permanent și tot timpul avea impresia că e cutremur.
Și-a luat bagajele și s-a mutat. În sistemul nervos. Cel central, bineînțeles, ca doar e o divă… A lasat în urmă un ventricul mărit pentru că multe emoții și amintiri au refuzat să părăsească casa părintească. Să nu credeți dragii mei că iubirea s-a micșorat. Din contră, s-a lăbărțat toată printre circumvoluțiunile creierului, a cucerit fiecare neuron. Orice sinapsă trecea prin plasele ei, întinse de-a valma. Și uite așa iubirea a pus stăpânire pe tot, pe gânduri, pe emoții, pe zâmbete, pe lacrimi.
Așa am trăit clipe minunate, am aflat că iubirea se împarte la doi, că se oglindește în persoana iubită. Am învățat să mă privesc prin ochii lui. Să mă văd frumoasă chiar și atunci când cearcănele-mi văpseau urme cenușii pe față. Am învățat să culeg stelele de pe cer și să le fac să-mi strălucească în ochi.
Timpul a trecut și iubirea a crescut, și a crescut, și a crescut. Și după ceva vreme iubirea s-a împărțit la 3, apoi la 4, transformându-se, atingând coarde nebănuite, profunde. Am învățat că atunci când iubești nimic nu e prea mult sau prea greu . Nopți nedormite, mânuțe pufoase, zâmbete furate, gene somnoroase, biberoane, scutece, gîngurit, primul „mama”, primii pași… Iubirea era din ce în ce mai mare, se infiltrase în fiecare celulă. Când nu i-au mai ajuns celulele a început să le multiplice ea, mai multe, și mai multe, să încapă toată – toată, că doar nu degeaba se spune că te sufocă iubirea….Medicii, nepricepuții au găsit tratamente savante să oprească multiplicarea. Cine să le explice că e doar iubire?
Pe măsură ce vremea a trecut și anii mi s-au agațat argintii în păr iubirea s-a maturizat. A îmbătrânit și ea. A devenit mai înțeleaptă, mai domoală dar tot vrea zăpăuga să îmbrațișeze lumea toată.
Și atunci nu sunt îndreptățită să întreb: cînd iubirea pleacă, unde se duce?!?
iiesirucsac 