O noua calatorIE prilejuita de vernisajul expozitiei IAAIDOMA. De data asta in Luxemburg. Un oras mititel, linistit, oras curat in care sambata te plimbi gratis cu mijloacele de transport in comun pentru ca cei de la primarie incearca sa convinga populatia sa nu mai mearga cu autoturismele proprii. Oras in care m-am purtat prosteste, neobisnuita ca atunci cand te apropii de trecerea de pietoni sa se opreasca masinile fara ca soferii sa claxoneze si mai ales fara sa scoata capul nici unul pe fereastra si sa strige misca-ti dosul cucoana.
Un oras in care trecut si prezent isi dau mana fara sa se jeneze unul pe celalalt, obiectivele turistice (nu multe la numar) sunt semnalizateș ba mai mult, in orasul vechi sunt marcate mai multe itinerarii in asa fel incat sa poti, urmand ca Dorothy sagetile, sa vezi cele mai reprezentative locuri.
Avion direct Bucuresti – Luxemburg nu exista. Dar poti lua avion pana la Bruxelles apoi Flibco (autocar) pana in Luxemburg. Poti lua si doua avioane dar pretul nu e tocmai comod. Minusul acestui traseu este ora inumana la care trebuie sa pleci catre aeroport , respectiv catre autocar, la intoarcere ( in jur de 4 dimineata, cand orice om normal la cap doarme somnul dulce de dimineata).
Ajunse in Luxemburg am constatat ca au traseele de autobuze foarte bine puse la punct, frecventa fiind usor de urmarit pe google maps. Ne-am cazat la un hotel cochet (Il piccolo mundo), fara multe pretentii , foarte curat si mai ales caldura la discretie, la calorifere (in Zaragosa si Bruge caldura era data de niste aeroterme din perete pe care cameristele le inchideau cand nu erai in camera…). Bucataria este cu specific italian . Pot spune ca am mancat acolo o pizza grozava. De remarcat personalul deosebit de amabil, vorbitori de franceza, engleza, italiana, spaniola, probabil si germana.
Ca sa pastram traditia am luat orasul la pas. Nimic nu e mai frumos decat sa ratacesti pe stradute necunoscute si sa descoperi viata adevarata, de zi cu zi, a locuitorilor. Casele cochete, simple, cum sunt duplexurile la noi dar mult mai elegante, fiecare cu gradinita ei. Am remarcat, ca si in alte locuri din Europa, grija pentru detalii marunte ( o broscuta, o barza, catei de teracota, flori de sezon – ghiocei, lalele, branduse), detalii despre care noi am uitat demult. Venim acasa de la munca si ca niste roboti ne infigem in fata televizoarelor. Unii.. Majoritatea.. Flori la toate ferestrele, in special orhidee.
Am mancat la La coccotte, un restaurant mic, cu mancare de casa, conceptul fabulos as putea spune. Personalul tanar, zambitor, mancarea delicioasa, pusa deja in portii exact cat sa te saturi. Cel mai mult mi-a placut atmosfera. Mobilierul diferit, adaptabil clientilor, mese de 2, mese rotunde cu scaune inalte, ca de bar, mese mari, robuste unde puteai imparti timpul cu persoane straine, multe perne, flori atarnate, sticle pictate continand ulei de masline. Un fel de Senecca de la noi, dar cu mancare de casa.. Se vedeau de la o posta obisnuitii casei, cu laptopurile pornite, discutand chestii familiare cu domnisoarele ce se ocupau de locatie. Si ceea ce punea capac unei mese copioase: tarte, tartute, tartulici cu zmeura si crema de vanilie, cu creme brulee, cu merengue….. dezmat culinar, nu alta. Cafeaua excelenta !
Si daca ajungeti in Luxemburg dragii mei nu ratati Chocolate House, o chestie mica, inghesuita dar cocheta, chiar in fata Palatului Ducal. Loc al decadentei, credeti-ma! Si loc de pierzanie! In galantar stateau labartate torturi care mai de care, toate facute de casa, cu crema, cu bezea, torturi ciocolatoase… Am luat cate o portie si bineinteles nu am ratat nici vestita ciocolata cu lapte ( o cana de lapte fierbinte in care scufunzi o bucatoaie de ciocolata cu adaosuri la alegere – levantica, hot chilli, cocos, caramel… si cate si mai cate… Surpriza a fost tanarul care ne-a servitș romanas de-al nostru care s-a bagat putin in vorba (nu pentru mine ci pentru ochii albastri ai Sabinei cred eu…).
La plecarea din Luxemburg am comandat un taxi. Aveam emotii data fiind ora din noapte la care plecam. Nu incape comparatie intre taximetristii din tara noastra si cei de afara. Comportament profesional, a ajuns cu 10 minute inainte de ora comenzii, cand am iesit si-a intrerupt tigara si ne-a luat bagajele, deosebit de politicos, ne-a dus in parcarea de unde pleca autocarul asigurandu-se ca totul este perfect. Nici vorba de targuiala la pret sau traseu dupa bunul plac., muzica in surdina. In Bucuresti pana acasa am luat un Uber, singura modalitate de a circula civilizat si in siguranta.
Nu v-am povestit insa despre expozitie, obiectivul acestei calatorii. In ziua vernisajului ne-am imbracat frumusel si am plecat catre Curtea Europeana de Justitite, loc unde camasile lucrate de noi sunt expuse pentru aproximativ o luna de zile. Avand in vedere locul de desfasurare intrarea a fost cu maxima securitate. Imediat dupa usile securizate, aproape fata in fata cu statuia Ganditorului lui Rodin se afla ELE. Sunt minunate! Am participat la expozitie in toate orasele in care a poposit IAAIDOMA. De fiecare data arata altfel, parca mai frumoase ca data trecuta, ca niste artiste care capatand experienta scapa de tracul primelor aplauze… M-a surprins placut si m-a emotionat atat discursul reprezentantului Curtii de justitie (care a mentionat camasa Elisabetei Rizea si a printesei Ileana fiind camasile unor personalitati feminine extrem de puternice) cat si cel al Ioanei Corduneanu, sigura pe ea si extrem de mandra de fiecare piesa expusa. In acele momente in care camasile noastre sunt prezentate ma simt mandra ca sunt romanca, ca apartin acestui popor atat de incercat. Vernisajele imi plac pentru ca am ocazia sa cunosc oameni noi , din domenii diferite, interesati de simboluri, de tehnica de cusut, de motivele care ne fac sa readucem la viata acest mestesug. Seara a trecut repede, ca o clipire din ochi, si ne-am luat la revedere de la ele, intrebandu-ne oare in ce orase vor mai poposi frumoasele? Nu de alta dar i-am promis ca o voi urma peste tot.
Nu stiu daca va fi posibil un astfel de obiectiv acum cand lumea cea mare e interesata din ce in ce mai mult de expozitie . In toamna urmeaza pentru mine un drum lung si deosebit de important, drum ce va necesita timp. Dar cineva acolo sus le aseaza pe toate pe fagasul lor si astept cu nerabdare s avad ce imi mai pregateste…
P.S. : albumul complet pe facebook, Semne cusute in actiune.
iiesirucsac 