Poveste din pădurea cu alune

În pădurea cu alune aveau casă doi pitici…

… Căsuța lor era frumoasă tare, era perfect rotundă, pereții albi, neteziți cu humă de mânuțele mititele ale piticilor, acoperișul pitit sub o căciulă mare de verdeață spartă ici – colo de potirele portocalii ale florilor de luleaua turcului, ferestre mititele, joase, ușor afumate, ușă grea, de lemn, să îi păzească de fiarele pădurilor. Erau tare gospodari piticii, dar nu despre ei voiam să vorbim azi…

Undeva, în adâncul pădurii animalele trăiau aparent în bună pace unele cu altele, având ordinea lor, firească. Se mai mâncau unele pe altele dar și asta face parte din normal, nu toate animalele sunt vegetariene… Unele au mai citit cărțile aduse la biblioteca pădurii, au făcut cursuri de management al furiei (ursul, de exemplu a trecut la o dietă vegetariană, manâncă mai mult zmeură și frăguțe… rar, rar de tot uită tot ce a citit și sfâșie cu plăcere din carnea unora…)

Într-o zi liniștea pădurii a fost tulburată de apariția unei forme noi de viață. Ce zic eu formă de viață, era doar un amărât de fragment proteic, nici măcar ADN nu avea. Prima a căzut la pat găina. Nu oricare, cea care făcea ouăle de aur așa că întreaga suflare s-a adunat în poiană, lângă căsuța despre care vă povesteam mai devreme. Acum înțeleg de ce mi-a venit așa deodată să vă descriu căsuța, voiam să aveți o imagine exactă a locului… Poiana era exact în spatele căsuței.

Au luat cuvântul pe rând leul, tigrul, păsările cerului, vulpea, ursul, lupul, veverița, bursucul… O să spuneți că aceștia nu stau toți în aceeași pădure. Nu fiți cârcotași! Nu uitați că era vorba despre găina cu ouă de aur, deci întâlnirea era internațională, era nevoie de experiența tuturor pentru a salva tezaurul. Și după ce fiecare și-a prezentat punctul de vedere și a oferit leacuri, după ce au sucit biata găină pe toate părțile, după ce i-au oferit tot felul de panacee, de undeva de sus, de pe o creangă, MAIMUȚA începe să strige așa cum știți cu toții că strigă o maimuță: EU! EU ȘTIU CEL MAI BINE CE E DE FĂCUT! EU AM EXPERIENȚĂ, SUNT CEA MAI ÎNVĂȚATĂ!

Întreaga suflare animală a tăcut, mută de admirație! Wow! Salvarea găinii va fi la maimuță! Ea este singura cu degete opozabile, poate administra în siguranță orice leac și dacă e nevoie poate să manevreze orice aparat pentru a salva sărmana găină care gâfâia din greu atât din cauza respirației grele dar mai ales de emoție! Atâta zarvă pentru ea, doar pentru salvarea ei!

Maimuța și-a suflecat mânecile îmblănite și s-a apropiat de găină. Ciocul acesteia deja era vinețiu, ochii triști, se mătuiau încet, pierzându-și strălucirea. Viața i se scurgea încet, clipele îi erau numărate. Din nou în pădure nu se auzea nimic, nici vântul nu îndrăznea să adie, nu cumva să tulbure pe Măria sa, Maimuța!

Nimeni nu s-a gândit însă că maimuța e lăudăroasă și cam atât… când și-a dat seama că toți așteptau minunea, să facă toate manevrele acelea despre care auziseră și ei la știrile de seară, acele manevre despre care toți credeau CĂ DOAR EA POATE SĂ LE FACĂ, maimuța și-a întors dosul spre distinsa adunare și și-a lăsat la vedere întreaga goliciune, țipând că nu e posibil ca toți, dar toți să stea și să se uite cum EA, singură, se luptă pentru salvarea bietei zburătoare. Ea, doar ea a citit! Ea, doar ea a învățat! Ea, doar ea e solicitată de fiecare dată să salveze , ea, doar ea ….

Animalele pădurii au fost luate puțin prin surprindere dar și-au revenit repede: era clar că maimuța face mult zgomot și doar atât. Și-au amintit și de alte situații asemănătoare așa că au flocăit-o bine și au pus-o pe fugă. S-au adunat în jurul bietei găini, au îngrijit-o cu multă dragoste și blândețe, și-au amintit tot ce au învățat la cursurile de prim ajutor și încet , încet găina cu ouă de aur s-a pus pe picioare.

Maimuța, de sus, de pe o creangă, a mai încercat să strige despre priceperea și experiența ei într-ale salvărilor de vieți dar nimeni din pădure nu a mai bagat-o în seamă. Deja lumea animală se lămurise de priceperea ei…

Concluzia?

1. Degetele opozabile nu garantează și existența unui creier care să știe să le utilizeze…
2. E bine să fim atenți la maimuțe. Fac doar gălăgie, când e vorba de pus osul la treabă își arată dosul golaș și pe urmă tot ele se plâng cât sunt de persecutate și exploatate…
3. NU FIȚI MAIMUȚE!

P.S. Piticii nu au știut nimic din toate acestea deci nu pot fi luați ca martori…