inceputuri

Jurnal de calatorie – Sighetul Marmatiei II

V-am spus in putine cuvinte despre ce am vazut , am auzit si am simtit la Memorialul durerii din Sighet. Despre ce se afla dincolo de ziduri mai am a va spune, dar astazi o sa va povestesc ce am facut dupa vizita la Memorial.

Plecate de acolo am cautat Muzeul de etnografie al Maramuresului. Recunosc ca nici una dintre noi nu stam foarte bine la orientare.. Am ajuns in fata muzeului si nimic nu lasa sa se vada ce comori sunt ascunse in spatele peretilor.. Pentru ca eram vizibil infrigurate si cu bagaj destul de voluminos (nici acum nu stiu de ce am carat atatea nimicuri pentru o singura zi!) doamna de la casa de bilete ne-a invitat intr-o camaruta sa ne lasam bagajele si sa ne incalzim putin langa o soba de teracota minunata!

12071612_10206649963182233_226879654_n

Apoi am inceput vizita in muzeu… Interiorul este magic! Calatoria incepe cu prezentarea traditiilor maramuresene, o expozitie de icoane din secole trecute, demonstrand vechimea legaturii spirituale pe care o au oamenii de pe acele meleaguri cu Creatorul.

Urmeaza o alta sala, cu o scena a jocurilor de iarna unde personaje grotesti, purtand masti traditionale alunga prin „dansul” lor duhurile rele.Eu personal as fi creat alt tip de scena (mi s-a parut putin kitch), dar specialistii sunt cei care au ultimul cuvant.

Povestea continua cu expozitia de costume specifice zonei. Camasa maramureseana este de o frumusete care te lasa mut: panza de casa batoasa prinsa in mii de cutulite pe care maini harnice si pricepute au cusut semne si simboluri de protectie, cu volanase dantelate cu broderia sparta… exceleaza prin simplitate (aparenta), eleganta si lumina ( data atat de albul panzei cat si de broderia cu matase alba si galben solar).Expozitia e completata de poale brodate cu cusaturi atat de fine, ca nu poti sa nu te gandesti ce fel de femei au cusut asa ceva, zadii (culoarea acestora ajuta la identificarea zonei de provenienta astfel: galben deschis sau verde pentru Valea Marei, portocaliu pentru Valea Vișeului, roșu pentru Valea Izei, fiecare în alternanță cu dungi negre) si podoabe (podoabe de cap, zgardane, braie).

Tancred Banateanul , in cartea sa Portul popular din regiunea Maramureș (1965). spunea: „Costumul femeiesc este compus dintr-o basma înflorată (neagră la femeile mai în vârstă), cămașă cu decolteu dreptunghiular, cu mâneci trei sferturi, poale peste care se îmbracă două zadii, un pieptar din pănură sură sau un „lecric” (jachetă), guba din lână albă cu mițe lungi, iar ca accesoriu „zgarda scumpă” (mărgele de corali) sau zgărdanele (țesături de mărgele mici în jurul gâtului). Portul bărbătesc are ca element de bază cămașa albă, scurtă, cu mâneci largi, vara gatii (izmene) lungi până la mijlocul gambei, iarna cioareci din lână albă, chimir lat la brâu; lecric și gubă. Din gama accesoriilor notăm clopul și straița țesută în culori vii” .

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Doamna profesor Adina Nanu, pe care am avut onoarea sa o cunosc, spunea ca „omul are trei piei:prima, cea cu care ne nastem, a doua reprezentata de hainele, coafura, machiajul pe care le purtam si a treia piele – mediul in care traim”. (Despre doamna profesor universitar Adina Nanu, un om extraordinar, cum nu am mai intalnit decat de cateva ori in viata, o sa va povestesc alta data, in curand…)  Acum, privind in urma la vizita aceasta imi dau seama ca traseul respecta intocmai cele spuse de doamna profesor Nanu.Dupa incaperile in care sunt expuse obiectele ce compun „a doua piele” se face trecerea catre mediul in care acesti oameni traiesc: covoare, peretare, mobilier mic, obiecte de uz casnic, toate ne prezinta oameni harnici,gospodari, muncitori, asezati, preocupati de legatura cu natura.

Această prezentare necesită JavaScript.

Portile maramuresene ocupa un loc aparte:  par deschiderea catre o lume de poveste, sunt magice cu simbolurile lor de protectie, simboluri sculptate de omul gospodar care doreste sa isi puna la adapost familia si agoniseala.

„Astfel, tăierea stejarului trebuia să coincidă cu o perioadă de nopți cu lună plină – pentru a îndepărta din jurul gospodăriei orice nenorociri și toate „ceasurile rele”. Apoi, transportul lemnului din pădure trebuia să se facă într-una din zilele lucrătoare „de dulce” (marți, joi sau sâmbătă), în virtutea credinței că astfel lemnul va fi aducător de noroc. Sub stâlpul care leagă pragul se puneau „bani, agheasmă și tămâie, ca să nu se apropie ciuma.” Iar pentru apărarea averii și a casei, pe stâlpi se incizau figuri antropomorfe, protectoare. Motivele sculptate aveau substraturi magice (unele), însă decodificarea celor mai frecvente elemente utilizate de meșterii populari ne permit incursiuni într-un univers mitologic, antecreștin: funia, nodurile, rozetele solare – cu variațiile: cerc simplu, cercuri concentrice, soare cu chip omenesc, toate având la origine un ancestral cult solar –, apoi pomul vieții („simbolul vieții fără de moarte și al rodniciei nesfârșite”), motivul șarpelui (păzitorul gospodăriei), chipul omenesc, păsările, dintele de lup, bradul ș.a.m.d.” (Francisc Nistor, Poarta maramureșeană, Editura Sport-Turism, București, 1977).

Această prezentare necesită JavaScript.

La iesire, doamna de la casa de bilete a avut bunavointa si rabdare  sa ne raspunda la intrebari, sa ne arate cartile despre simbolistica, dovedind ca stia despre ce e vorba in propozitie.

Am plecat din muzeu cu inimi calde, cu imaginea unui om deosebit, amabil, care isi face meseria cu pasiune, in ciuda faptului ca fondurile pentru muzee sunt insuficiente si vizitatorii sunt foarte rari ( pe modelul „omul sfinteste locul”).

De la muzeul de etnografie am pornit cu viteza maxima catre casa memoriala Ellie Wissel, laureat al prmiului Nobel pentru pace, supravietuitor al lagarului de la Auschwitz (unde a fost deportat la 15 ani)

O casuta modesta in care scriitorul nu a locuit o perioada indelungata dar in care amprenta culturala a familiei era bine impregnata ( mobilier din lemn masiv, picturi gratioase, documente care oglindesc activitatea de scriitor si militant pentru pace). Mi-am notat cateva titluri cu dorinta ca intr-o zi sa citesc macar una dintre cartile scrise de acest om ( ca recomandari, carti premiate: Noaptea, Orasul din spatele zidurilor) Dupa ce ne-am incarcat cu caldura si linistea din casuta am decis ca e momentul unei binemeritate cine. Doamna care se ocupa de casa memoriala ( la fel de amabila si dispusa sa dea orice informatie) ne-a recomandat un restaurant cu specific maramuresean (Casa Iurca de Calinesti).

Am gasit locatia relativ usor si recunosc ca recomandarea a fost de 5 stele! Interiorul rustic cu obiecte de uz casnic folosite in gospodariile taranesti, tesaturi populare, muzica placuta, de pahar. Un singur aspect m-a dezamagit foarte tare: personalul era imbracat in port traditional dar TOATE piesele proveneau de la artizanat! Stiu ca un costum autentic este mai scump dar cred ca restaurantul ar avea mult de castigat in imagine daca ar investi putin in niste camasi adevarate! In plus, patronii, prin specificul ales au o mare responsabilitate, aceea de a-i educa pe cei care le trec pragul.

Mancarea… mmmmmm…. mancarea a fost delicioasa! o explozie de arome, texturi, mirosuri.. Niste mici uriasi serviti pe un fund de lemn au fost cireasa de pe tort..  Pretul… pentru toate buzunarele.

O imagine care mi-a ramas in minte: un grup de prietene, doamne aflate la maturitate ( ca doar asa se spune, ca viata incepe la 40 de ani) sarbatoreau ceva: frumoase, zgomotoase, lipsite de inhibitii au comandat niste platouri cu sunculita ( clisa) si alte aperitive la fel de pline de calorii si, la piese de resistance…. PALINCA! Mi-a placut mult de tot relaxarea si bucuria pe care o emanau.

Cu ultimele puteri am pornit la drum, catre gara pentru ca stiti si voi, calatorului ii sade bine cu drumul iar picioarele mistuie mancarea! Si dragii mei, nu o sa va vina sa credeti! Cu toata viteza pe care o aveam ( nu stiu daca v-am spus pana acum dar toate aceste drumuri le-am facut per pedes apostolorum) tot ne-am oprit din drum pentru ca PUR SI SIMPLU NU PUTEAM RATA ASA CEVA! Prin usa intredeschisa a unei cafenele L-AM VAZUT! Era chiar el, MICUL PRINT! Am si dovezi (fotografice) asa ca transmit mii de imbratisari si recunostinta catre cel care a avut ideea de a face o scara in forma unui teanc de carti (unde sa il puna si pe printul meu!). Ne-am permis cateva clipe de joaca dupa care recuperam bagajele, hainele lepadate pentru poze si in trap catre gara!

Ajungem la timp, urcam din nou in trenul cu aer de perioada interbelica si pornim catre casa. Te-duc, te-duc. Te-duc, te-duc ne canta rotile trenului, leganandu-ne catre lumea lui mos Ene. Dimineata, la primele raze de soare am ajuns in Bucuresti, intorcandu-ne la realitate.

„Descalecam” la Mc Donalds unde bem o cafea (mmmm, cu musteti de lapte) si ne sfatuim: e duminica, zi de targ la Muzeul Taranului Roman… asa ca ne luam bagajul in spinare si la targ cu noi!

Unii ar spune ca noi nu suntem normale! Dar ca sa stiti: nu prea ne pasa! Va scriu aici despre vizita la MTR pentru ca atunci, la venirea de la Sighet am gasit in targ o CAMASA DE MARAMURES, sora cu una dintre cele vazute la muzeul din Sighet! Intr-un final am achizitionat-o ( si asta e alta poveste) si va spun cu mana pe inima: este una dintre camasile fericite din colectia mea!

12179020_10206815671924848_1975421578_n

Cam asa m-am jucat eu la Sighetul Marmatiei, acolo unde se agata harta in cui!

Despre Memorialul durerii si multe informatii pe care multi nu le banuiti, intr-o postare viitoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s