Istoria Transilvaniei recunosc ca nu imi e foarte cunoscuta. Acum, in ultima perioada am inceput sa citesc pentru a ma documenta astfel incat sa nu scriu prostioare in aceste articole. De multe ori m-am intrebat cum traiau oamenii in cetatile fortificate. Cum aveau loc cu totii acolo, pe suprafata aceea mica, in cladirile inghesuite, suprapuse, cu carari minuscule, scari cioplite in piatra, ferestruici mici, mititele care nu lasau prea multe raze sa lumineze interiorul, cate o camera de familie… Unde incapeau cu totii????
Astazi m-am luminat! Cetatile erau pentru aparare. Fiecare familie avea cate o camera cu provizii unde se adaposteau atunci cand erau cotropiti. Si Doamne! Cat de chinuit a fost teritoriul acesta , cate liote de straini au venit sa puna mana pe pamantul acesta roditor, pe fanetele intinse, pe muntii ce gem de bogatii.
Am vizitat cetatea Rupea. Am mai vazut in trecut si Rasnovul, si Neamtul… Aici la Rupea am citit ceva mai atent si mai mult. Cetatea a fost construita de-a lungul a 5 secole!!! Oamenii nu aveau acelasi ritm nebun de viata! Gandeau pe termen lung, refoloseau si integrau ce era vechi. Privind in jur si comparand… In satele de pe aici case vechi absolut MI-NU-NA-TE stau sa se prabuseasca. Dupa revolutie multi (majoritatea) dintre sasi au plecat in Germania. Probabil au plecat fara sa se mai uite inapoi. Cine stie? Cert e ca acele case vor fi daramate si in locul lor vor aparea betoanele specifice vremurilor noastre… Mi se pare tare trist.
Cetatea a fost renovata cu bani dintr-un proiect european. Rezultatul este spectaculos! Cand intri in turnurile de aparare sau in casutele conservate le auzi pasii usori pe podelele de lemn, simti energia locului, iti imaginezi cum scoteau apa din fantana, cum stateau de vorba seara, cand soarele se prabusea in prapastia muntelui. In unele zone, pe zidurile exterioare auzi sabii zanganind, strigate de lupta, ghiulele lovind zidurile fac sa sara mii de cioburi de piatra. Aici s-au nascut, au trait si au murit sute, mii de oameni. Unii mai buni, unii mai harnici, oameni care au stiut ca doar colaborand pot trece prin toate nenorocirile iadului.
Am colindat fiecare coltisor din cetate, am incercat sa surprind texturi, culori, lumini si umbre. Pe o cararuie am intalnit un fluture. Era atata liniste incat am reusit sa ma apropii tiptil si sa prind o fluturare de aripi, fluturare ce mi-a dezvaluit o frumusete fara margini: culori din soare, rosu, si auriu si galben si maro si roscat, catifelate si diafane. A fost o clipa de magie!
Cetatea Rupea va ramane in mine. Privelistea panoramica pe care o ai de pe meterezele ei este deosebita. Simti cum sufletul ti se umple de frumusetea locului.
Pana maine va tuc ( din nou) si va urez lectura placuta!
iiesirucsac 