De-a lungul timpului am citit multe carti minunate care au ca scena strazile Iasului cu cladirile lui pline de istorie, de emotii si povesti… La Medeleni este cartea mea preferata. am citit-o de cel putin 10 ori, o ador si as reciti-o in orice moment. Multe momente din viata mea s-au raportat si inca se raporteaza la aceasta carte. „Iubim” al lui Octav Dessila este un alt roman drag inimii mele, roman citit si recitit, recomandat, iubit, urat si la care revin cu drag oricand. Tasca Danei Boian m-a facut sa imi doresc si eu o tasca. Una pictata cu o imagine din Micul print (deja stiti ca Micul print se afla in inima mea de multa vreme…). merge cu mine in toate calatoriile mele. Si asa cum v-am promis la inceput de an vor fi multe calatorii in care o sa va iau cu mine, sa-mi fiti alaturi.IIa Elisabetei Rizea si expozitia Aidoma m-au dus intr-o noua calatorie, la Iasi.
Iasul la care visam cu ochii deschisi de atata vreme… mi-l imaginam un oras vechi cu case boieresti strajuite de copaci batrani, nodurosi, oameni linistiti, cu vorba leganata, dulce si lina. Impactul a fost destul de dur, Iasul pe care l-am gasit eu este gri, blocuri gri, patratoase, paralelipipede gri, fara personalitate, oameni gri, aparitii rare pe strazile ude, balti pe trotuarele desfundate, balti pe strazi, masini grabite, caini mari, flamanzi, plouati, maidanezi ce te privesc cu ochi umezi, intrebatori. Daca pot rezista in fata unui cersetor cocarjat ce-si expune neputinta si nefericirea cu mama intinsa si fata vicleana, in fata unui animal abandonat sau nascut pe strazi inima ma sageteaza, si propria neputinta ma copleseste. Desi am avut harta in mana am pierdut timp pretios pentru ca strazile nu sunt semnalizate, nu mai zic de obiective. Si slava Domnului, Iasul are ce arata!!! Dar promovare… zero barat! Inainte de a porni la drum ne-am identificat obiectivele pe care sa le vedem asa ca dupa ce ne-am cazat am pornit la drum ( ca sa pastram traditia.. pe jos!). Am ajuns repede in centru, la Palatul culturii. Am trecut scurt pe la expozitia cu iile Aidoma, ne-am salutat cu drag (nu ne-am vazut de ceva vreme) apoi am pornit mai departe, la drum.
De la Palat am pornit pe portiunea pietonala a strazii principale (Stefan cel Mare). Am vizitat biserica Trei Ierarhi, biserica in care se afla mormintele unor oameni fabulosi care au schimbat fata acestei tarisoare:Dimitrie Cantemir si A.I.Cuza. Va rog pe voi sa imi explicati de ce nu ai voie sa faci poze(!!) si mai ales de ce aceste morminte sunt scufundate in bezna, nu se vede aproape nimic si in plus informatia despre acesti oameni minunati este redusa la cateva propozitii. La Mitropolie la fel, intuneric. Soapte, priviri cercetatoare, priviri ce te cantaresc la centimetru daca indraznesti sa ridici ochii catre cupola sa admiri pictura murala. Am multe ganduri legate de acest aspect dar prefer sa le tin pentru mine, poate le voi dezvolta intr-un articol viitor. Sa ne intoarcem totusi la batranul Iasi si la aventura mea . De la Mitropolie am trecut pe la Teatrul National. Se inchidea… Doamna de la bilete ne-a invitat (minunata doamna) sa revenim a doua zi pentru un tur..Asa ca am pornit catre turnul Goliei, manastirea de unde Creanga a fost dat afara… Aceeasi poveste: intuneric bezna, nu vezi nimic, macar ne-am bucurat de un fragmentel de slujba..
M-am intors la hotel uda ciuciulete pentru ca a plouat marunt si des.
A doua zi a fost dedicata iiei. M-am imbracat in strai de sarbatoare si am plecat spre Palat. Prima oara am intrat asa cum era si normal sa salutam aidoma… stateau cuminti pe suporturile lor, ambasadori tacuti ai portului popular; desi cusute in prezent aceste ii poarta in ele emotiile originalelor.
In Palatul Culturii exista 4 muzee. Fiecare dintre ele merita fiecare secunda petrecuta in mijlocul exponatelor. Primul a fost Muzeul de Etnografie al Moldovei. Piesele expuse sunt deosebite. Te poarta prin lumea taranului roman, cu accent pe zilele de sarbatoare, pe momentele importante din viata acestuia.
Muzeul de arta adaposteste tablouri minunate. Iei loc pe canapelutele insirate paralel cu peretii si uiti de timp, uiti de tine, uiti de tot!
Muzeul de istorie are putine exponate. Frumoasa este integrarea ruinelor vechii curtii domnesti in peisajul muzeului. Exista o camera cu podea de sticla prin care se vad batranele ruine. Fragilitatea aparenta a sticlei te face sa pasesti cu grija, cu evlavie si emotie, cu gandul la pasii grabiti ai garzilor sau pasii timizi ai domnitelor din vremi demult apuse.O scena ce reinvie viata culturala a batranului Iasi m-a dus iar printre personajele lui Dessila… E frumos sa visezi asa, cu ochii deschisi (cineva spunea ca traiesti tot atatea vieti cate carti ai citit intr-o viata).
Si cel mai mult mi-a placut Muzeul stiintei si tehnicii. Desi ati crede ca sunt chestii plicticoase acolo, expozitia de cutii muzicale si alte minunatii din care ieseau triluri pe mine m-a impresionat foarte tare. Vine parca in continuarea a ceea ce vazusem la muzeul de istorie.
Urmatoarea oprire: teatrul National! Aici am ramas fara cuvinte in fata unui domn de la paza pe care l-am scos greu din pozitia taciturna;dar odata pornit… cine sa il mai opreasca??? Mandru cu fiecare celula de minunea arhitecturala ne-a dat date , detalii despre cladire, despre cei ce au muncit pentru nasterea edificiului (este atat de frumos ca nu poti sa te gandesti la el decat ca la ceva cu suflet, deci ceva ce s-a nascut, nu construit…) Cu sufletul plin de frumos am pornit inapoi catre hotel, murata iarasi deoarece norii din Iasi sunt neinduratori: isi scutura ploaia fara sa tina cont ca ai sau nu umbrela…
A treia zi, cu rucsacul in spinare am pornit cu hotarare catre bojdeuca lui Creanga. Cu harta in mana am ajuns destul de repede. Semnalizarea obiectivului lasa de dorit si de data asta. Dar doamna care ne-a deschis jur ca facea parte din povestile lui Creanga. Prezentarea casei a facut-o cu atata pasiune ca pret de cateva minute am auzit pasii greoi ai scriitorului, soaptele vorbelor de taina intre Creanga si Eminescu, am simtit lumina apusului in cerdacul bojdeucii de parca cei doi prieteni erau acolo, privind catre minunatele dealuri de la orizont, lasand sa se ridice rotocoale de fum de la tigarile aprinse dupa o masa copioasa pregatita de harnica Tinca…
De la Bojdeuca ne-am indreptat spre Copou. Scurta oprire la Universitate sa vedem vestita sala a pasilor pierduti. Un moment de incantare in fata picturii murale a lui Sabin Balasa, culoare si forme diafane, inconfundabile.
Ultima oprire: parcul Copou si teiul lui Eminescu. Povestea lui aici.
Despre experienta culinara…. mmmmm… intr-un articol viitor. Bucataria moldoveneasca nu s-a dezmintit, astfel incat papilele gustative, ochii, urechile au trait un adevarat festin.
iiesirucsac 