PrietenIE

Azi este o zi de sambata, o zi cu program administrativ.  Asa ca dis de dimineata m-am trezit, mi-am baut cafeaua si m-am apucat de treaba. Am frecat mochetele, am maturat, am bagat la spalat cateva masini, am facut mancare repejor, cu gandul la promisiunea pe care am facut-o prietenei mele. Azi mergem la o cafea… asa, ca dupa ziua mea… o cafea la Carturesti. Intotdeauna am sustinut ca putin aer de Carturesti face bine plamanilor mei. Deja simteam mirosul cartilor noi, auzeam fosnetul paginilor rasfoite, vedeam cuvinte, multe, trecand rapid prin fata ochilor, cuvinte misterioase care te fac sa te opresti sa doresti sa afli mai multe, sa afli ce e dincolo de ele… emotii, vise, sentimente. Ma trezesc rapid din visare cand ma uit la ceas… ca de obicei sunt in intarziere. Asa ca nu mai e timp de gateala: arunc pe mine o bluza, prima intalnita in cale, o pereche de blugi si… ghetele de munte (sa prind doi iepuri: beau cafea si ma obisnuiesc si cu ghetele ca sunt noi si au nevoie de rodaj). Completez tinuta cu geaca de schi , iau un rucsac jerpelit dar prietenos, carat prin multe calatorii si ies pe usa in viteza. Doar eram in intarziere!

Ca niciodata tramvaiul 25 (apropo, stiti cati oameni incap in tramvaiul 25? Nu stiti? Nu, nu depinde de model, nu depinde de anul reconditionarii… NU! In tramvaiul 25 incap TOTI!)…dar sa revin… ca niciodata tramvaiul 25 vine repede si la timp si gol… Ajung la metrou si ma intalnesc cu draga mea prietena imbracata … la 4 ace! Trebuie sa recunosc ca nu mi-am dat seama pe moment de ce draga de ea cauta in telefon si pret de cateva secunde a vorbit cu mine fara sa ridice nasul din telefon… am inteles ceva mai tarziu.. dar sa nu anticipam!

Ajunge metroul la Piata Romana, dau sa ma ridic. Cu un gest ferm imi spune sa stau jos ca nu cobor. Bine dar… Carturesti, cafeaua… Ma uit nedumerita si ea zambeste ghidus in coltul ochilor… pornesti intr-o aventura draga mea, cu mine… Si am pornit! Si ce aventura! Imbracata total nepotrivit m-am trezit la usa Sky Tower. Nu stiam ca exista la etajul 36 un restaurant. Nor este numele lui. Elegant, accesul e pe baza de rezervare, liftul e genial, in cateva secunde ai ajuns (inainte ca inima sa ajunga in cutia craniana). Usile gliseaza usor… oglinzi, personalul imbracat in nuante de albastru, ca cerul, nuante luminoase… si eu in bocancii de munte si geaca portocalie- neon… Cineva spunea ca indiferent ce haine porti atitudinea este cea care conteaza . Asa ca mi-am indreptat coloana si m-am indreptat gratios (sau ma rog, cat de gratios poate fi mersul in bocanci…) catre masa rezervata. 

Despre mancare… mmmmm…. mirobolant! Pieptul de pui se topea in gura, sosul genial, salata de ardei copti cu halumi si sfecla GE-NI-A-LA!!! Iar desertul… un vis ciocolatos sub umbrela unui norisor de vata de zahar. Spectaculos si lipicios!

Cel mai neasteptat moment a fost cand ospatarul a adus un tortulet cu lumanari urandu-mi la multi ani… 29 era cifra! Exact cati ani am implinit eu!

 Antoine de Saint Exupery spunea ca „- Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara lucruri de gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”  Eu sunt un om norocos! Am imblanzit si am fost imblanzita de oameni minunati! Sunt fericita si le multumesc ca exista in viata mea!

Nu pot decat sa spun ca va doresc tuturor prietene ca ale mele, gata sa te rapeasca si sa te duca departe, sa faca cele mai nebunesti lucruri alaturi de tine, sa te accepte asa cum esti, fara sa te judece si fara sa incerce sa te schimbe. Va iubesc dragele mele!