inceputuri

JaponIA!!!

Neasteptat, soarta ma aduce in tara Soarelui Rasare, odata cu expozitia IAAIEVEA. Am cusut camasa cu drag, m-am indragostit de ea la prima vedere, originalul are o forta si o energie greu de descris . A fost de ajuns sa privesc pozele si sa imi doresc sa o cos. Nu a fost usor; inul fin este des, ochii nu m-au ajutat foarte mult, am avut nevoie de lupa… Panza nu as schimba-o insa orice ar fi. Rezultatul vorbeste de la sine. Poate nu e asa fatoasa ca alte lucrari dar puterea si eleganta ei sta tocmai in modestie. Poate lucrata cu nucariu arata altfel. Dar e o camasa pe care am cusut-o ca pentru mine, ca si cum as purta-o maine. Si culoarea firului de lanica cu care am cusut mi-a plăcut de prima data. Manecile de 110 cm, cusute la 2 fire mi-au dat cele mai mari batai de cap. Modelul repetitiv poate sa devina o povara la un moment dat. Cele care coaseti stiti despre ce vorbesc.

Si dupa ce a fost expusa la Sibiu, unde am cunoscut oameni de omenie cum se spune pe acolo, draga mea camasa a plecat la Tokyo. Si odata cu ea si eu. Era un vis undeva intr-un ungher. S-a transformat in realitate in secunde si nu pot decat sa fiu recunoscatoare Cerului pentru oportunitate.

Japonia e o tara ciudata pentru noi europenii. Oamenii sunt extrem de disciplinati. Obositi. In metrou fiecare adoarme cum poate. Unii dorm in picioare, atarnati de bare. Disciplina nu e asa cum ne imaginam noi: sunt sageti care sa iti arate pe unde sa mergi, sunt sageti care iti arata pe unde sa urci si pe unde sa cobori, sunt sageti care iti arata …. orice. Si ei urmeaza sagetile. Cu totii. Pentru un european o sageata pe perete sau podea e o optiune. Pentru ei e o certitudine. Sageata e acolo si trebuie urmata. La metrou se aseaza unul in spatele celuilalt, chiar daca sunt cate 2 in calatorie. Se aseaza cuminti si asteapta trenul. IN TACERE. In tren liniste. Mesaje cu dati telefonul pe silent apar pe ecranele electronice la fiecare minut. Nu am auzit pe nimeni sa racneasca in telefon MAMA, AVEM PAINE ACASA SAU SA TREC SA IAU??? Nu se privesc; daca se ating isi fac plecaciuni. Am fost singurele blonde din metrou. Si ma refer doar la culoarea parului, nu la populatia de neuroni din dotare…

Toata lumea e imbracata ofice. Unii cu gust, altii de te doare capul. Sosetele scurte cu dantela, la pantofi, sunt la ordinea zilei. Azi o domnisoara avea tarlici de lana la pantofii cu toc… Chestie de gust, desigur! Domnii in costum, cravata, unii cu tenesi altii cu pantofi. Copiii de scoala uniforme. Sosete albe. Trei sferturi. Stiau bunicile noastre ceva de ne imbracau asa acum zeci de ani….

La obiective tururi ghidate sau nu, dar peste tot angajati care sa tina loc de sageti. La fel ca agentii de circulatie de la noi iti dau directia potrivita. Daca faci poza la ceva ce nu e permis vine persoana desemnata fugind si facand plecaciuni dar nu te lasa pana nu stergi pozele respective. Disciplina, nu joaca!

Mare tam tam cu ursii panda. Am stat la o coada de jumatate de ora, directionati cu grija de oamenii care cu asta se ocupa ( sa stai o zi intreaga si sa arati sensul de mers…!!! Asta disciplina!). Ploua. In Tokyo ploua cand te astepti mai putin. De aia umbrelele sunt ca Mega Image la noi. La orice colt. Dupa asteptarea in ploaie am avut 1 minut (!!!) de urs ca sa il vizionam si sa il pozam. Parca eram la capela sixtina. Ingrijitorii strigau din toti bojocii sa pastram linia, sa avansam si… sa pasram linistea 😆😋. Ursii dragalasi stateau tolaniti si rodeau la bambus. Nu ne-au bagat in seama.

Despre ce se va intampla mai departe… Urmariti pe blog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s