Despre experiența din Japonia aș putea vorbi ore în șir. Oamenii, locurile obiceiurile. Toate văzute cu ochii turistului. Regret că nu am avut ocazia de a intra într-o casă obișnuită, să văd cum trăiesc zi de zi. Par că muncesc foarte mult. Muncesc și li se pare normal.
Un exemplu sunt cameristele de la hotel. Ele știu că vin la muncă și au o bucățică a lor pe care trebuie să o facă. Când venea ora erau extrem de insistente. Politicoase, cu multe plecăciuni dar ieșeai să le lași să facă ce aveau de facut. Nu contează că nici nu ai folosit toate prosoapele, în procedură scrie că se schimbă, se schimbă!
La aeroport o doamnă cu un aspirator vertical a aspirat zona în care urma să se faca check-inul. După ce ne-am încolonat la rând ( trecuse cam o oră) aspiratorul s-a întors și doamna a aspirat circular toate stativele labirintului ce ne dadea direcția. Asta avea de făcut la ora respectivă, asta facea… Sunt extrem de corecți. Oricât de neînsemnat ar părea un post pentru noi, europenii, ei acorda importanță fiecărui gest.
La metrou fluxul de calatori este dirijat de personaje în uniforme, cu sau fără mânuși albe, asezate la 10 – 15 m unul de celălalt. Au rolul de a asigura siguranța tuturor. Așa că tabloul este următorul: toată lumea stă cuminte în rând, pe săgețică. Vine metroul. Conducătorul metroului coboară, se asigură că nu e nimeni între uși și panoul antisuicid, deschide ușile, coboară călătorii, urcăm noi, cei de pe peron se asigura că nu mai e nimeni pe linia galbenă (ca la noi), dau semn către conducătorul metroului, acesta se asigură că nu e nimic între uși și panouri, închide ușile și pleacă. E un balet al mâinilor, fluiere, atenție, se închid ușile strigat în japoneză… Fascinant și comic în același timp.
Cu aceasta atitudine față de muncă au reușit să repună țara pe picioare după al doilea război mondial. Arhitectura e fascinantă, amețitoare. Șoselele suspendate pe câte două nivele ajută ca traficul să fie fluid. Zgârie-nori din sticlă și oțel, cladiri ce par că sfidează gravitația, intersecții cu treceri de pietoni încrucișate ( totul este eficientizat la maxim, timpul este foarte important pentru toată lumea) .
Ce m-a frapat din prima până în ultima zi: străzile sunt foarte curate, deși coșurile de gunoi nu prea există (în parcuri sunt destul de rare). Hârtii, resturi aruncate aiurea foarte rar . Concluzia: nimeni nu trebuie să strângă după tine. Fiecare își adună gunoiul. Asta am putea aplica și la noi, dacă ar exista puțină bunăvoință.
Cam atâta azi, mâine continuam…
iiesirucsac 