Este ciudat ca nu am mai scris nimic de atata amar de vreme. Am vrut, am avut idei, am calatorit la fel de mult, am experimentat lumi noi, oameni noi, si totusi, de cate ori ma gandeam la prima propozitie nimic nu se lega.
Azi, aflata intr-o tabara pentru catei, constat cu uimire ca de fapt am ajuns aici ca rezultat al cautarilor si al constientizarilor avute in ultimele saptamani. Teoretic suntem aici pentru Lisa. In realitate se pare ca eu am nevoie de reeducare.
Afara e frig, e un amestec de ploaie cu vant, cu frig. Stau in varful patului la caldura, infofolita si ma gandesc la zilele care au trecut. Si incerc sa inteleg cum sta treaba cu a fi si a face. Si cum poti sa fii tu. Sa fii. Intr-o lume in care trebuie sa faci mereu ce e pe placul altora, cum ar fi sa nu mai faci nimic, doar sa fii. Si sa nu iti pese foarte tare ca placi sau nu. Sa nu mai faci diverse chestii, gesturi, activitati doar ca sa fii placut, doar ca sa fii acceptat intr-o lume in care nici macar nu iti doresti sa te integrezi…
Zilele astea chiar am fost la reeducare. Cainii sunt sinceri. Cainii nu fac acte de diplomatie: daca nu te plac nu te plac si gata. Marai, ridic buza amenintator, mi se ridica coama. Si daca am spectatori nu latru cat de minunat, mirobolant, stralucitor esti; pentru ca m-ai muscat miseleste pe la spate, atunci cand stapanii nu se uitau… Nu te plac si atat.
In tabara sunt labradori, golden retrieveri, amstaff.. Caini superbi, cu pedigree. Ma uit la Lisa: mica, lunga, picioare scurte, grasuta, gasita abandonata intr-un parc din Bucuresti. Credeti ca are vreun complex de inferioritate? Absolut nu!!! Alearga printre ei de parca ar fi cel putin la fel de inalta ca si ei, nu s-a dat deoparte nici macar atunci cand labradorii s-au aruncat in apa raului. Ea este pur si simplu. ESTE!
Cum ar fi sa invatam de la caini? Sa fim sinceri, sa fim noi, sa nu ne mai pese de toate patratelele in care jucam scenete ca sa dam bine pentru spectatori? SA FIM!
iiesirucsac 